Châteauneuf-du-Pape Cuvée Réservée 2023 este un vin alb vibrant, produs în una dintre cele mai faimoase apelațiuni din sudul Franței. Cu o producție limitată și o expresie elegantă a terroir-ului, acest vin încântă prin prospețime, structură și un profil aromatic complex. O alegere ideală pentru cunoscători și pentru cei care își doresc un vin alb cu caracter autentic și rafinat.
Cea de-a III-a ediție a Olimpiadei „Natura dintre Ape” a atras anul acesta un număr record de participanți: 1.254 de elevi din clasele II–VII, din București și Ilfov, care s-au înscris în competiția dedicată educației ecologice, confirmând interesul în continuă creștere al tinerei generații pentru protejarea biodiversității. Creșterea cu 32% față de anul anterior reflectă interesul ridicat al copiilor, dar și implicarea tot mai mare a profesorilor și părinților în susținerea inițiativelor dedicate naturii.
Dupa 5 editii la malul marii, vineri 13 iunie a început în forță mult-așteptatul festival „KIMARO 2025” pentru prima data în Piața Constituției din Bucuresti, cu o productie absolut impresionanta: o scena de 60 m si o suprafata de ecrane de 750 de metri patrati. Am cântat și ne-am distrat pe cele mai bune piese ale Alinei Eremia și ale formațiilor Voltaj și Bosquito. Dar am început cu super reprize de dans pe cele două concepte de petrecere Kiss FM și Magic FM Pananarama și Retroteca.
În ultima săptămână, în spațiul public au fost distribuite o serie de informații eronate privind fiscalitatea din industria jocurilor de noroc. Federația Organizatorilor de Jocuri de Noroc - FEDBET dorește să clarifice următoarele subiecte importante, pentru o corectă informare a publicului.
Propunerea de astăzi, Origin Fetească Albă 2022, este un vin alb sec, rafinat și expresiv, produs de Crama Familia Darabont din județul Bihor. Vinul surprinde prin intensitatea aromelor și echilibrul gustativ, fiind o interpretare modernă și originală a soiului Fetească Albă.