Compania Tarom anunță că suspendă până luni inclusiv zborurile pe rutele Tel Aviv, Beirut și Amman.
”Având în vedere decizia autorităților aeronautice israeliene de a închide temporar spațiul aerian, precum și creșterea tensiunilor din regiune, TAROM suspendă toate zborurile comerciale către și dinspre Tel Aviv (TLV), Beirut (BEY) și Amman (AMM), până luni, 16 iunie 2025 inclusiv”, transmite Tarom.

Compania TAROM precizează că urmărește îndeaproape evoluția situației din zonă, în colaborare cu autoritățile internaționale și partenerii locali. Vom reveni cu actualizări de îndată ce condițiile vor permite reluarea operațiunilor în deplină siguranță, scrie News.ro.
”Având în vedere contextul actual, TAROM permite pasagerilor care au rezervări efectuate până la data de 13 iunie 2025 și dețin bilete pentru plecări până inclusiv în data de 16 iunie 2025 să își anuleze biletul și să îl convertească într-un voucher de credit, valabil pentru o achiziție viitoare. Această politică va fi extinsă dacă situația o va impune”, subliniază compania.
Anterior, CNAB a anunțat că cinci zboruri pe relația București - Tel Aviv și retur au fost anulate vineri, din cauza situației de securitate din Orientul Mijlociu. Potrivit Companiei Naționale aeroporturi București, au fost anulate cursele WizzAir 3257 București-Tel Aviv și 3258 Tel Aviv - București.
De asemenea, a fost anulat zborul Fly Lili 9140 Tel Aviv - București